Barcelona s-a despărțit de încă un jucător. A semnat cu Valencia: „Îi urăm succes la noua echipă!”

Redactor:
Andrei Pal
Barcelona s-a despărțit de încă un jucător. A semnat cu Valencia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul spaniol Valencia a anunțat, luni, prin intermediul unui mesaj postat pe contul oficial de Facebook, transferul fotbalistului Martin Montoya, în vârstă de 25 de ani, sosit liber de contract după despărțirea de Barcelona, acesta semând un contract valabil pe patru sezoane.

Astfel, fundașul împrumutat sezonul trecut de Barcelona la Internazionale Milano și Betis Sevilla, a devenit jucătorul formației antrenate de Pako Ayestaran până pe 30 iunie 2020. Este al doilea fundaș dreapta cedat de oficialii Barcelonei în această vară, după plecarea lui Dani Alves la Juventus. Dacă în cazul lui Alves staff-ul catalanilor nu a fost prea încântat de plecarea brazilianului, în cazul lui Montoya aceștia au decis să-i rezilieze contractul.

„Clubul nostru a ajuns la un acord cu Martin Montoya în ceea ce privește rezilierea contractului. Îi urăm mult succes în continuare la viitoarea echipă”, au scris oficialii Barcelonei pe site-ul oifical. Fundașul nu a rămas prea mult timp fără echipă, ajungând la un acord cu cei de la Valencia.

Martin Montoya o părăsește pe Barcelona după trei sezoane petrecute la prima echipă a catalanilor, timp în care a strâns 66 de partide, reușind să marcheze două goluri. A debutat pentru formația de pe Camp Nou pe 26 februarie 2013, într-o victorie a catalanilor, scor 3-0, cu Marllorca.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Scandal monstruos la o nuntă! Florin Salam l-a dat afară pe Bogdan de la Ploiești chiar în timp ce cânta
Scandal monstruos la o nuntă! Florin Salam l-a dat afară pe Bogdan de la Ploiești chiar în timp ce cânta
Scandalos! Cum a putut să-l numească BBC pe Cristiano Ronaldo, după ratarea penalty-ului: „E o rușine!”
Scandalos! Cum a putut să-l numească BBC pe Cristiano Ronaldo, după ratarea penalty-ului: „E o rușine!”
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Andreea Antonescu, mai sexy după a doua naștere. Artista are ACUM o siluetă de invidiat! Secretele sale pentru a se menține în formă la 41 de ani
Andreea Antonescu, mai sexy după a doua naștere. Artista are ACUM o siluetă de invidiat! Secretele sale pentru a se…
E cutremur la naţională! Incredibil ce s-a întâmplat la vestiare la meciul crucial cu Olanda
E cutremur la naţională! Incredibil ce s-a întâmplat la vestiare la meciul crucial cu Olanda
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
Subiecte Bac 2024 - Matematică, publicate astăzi
Subiecte Bac 2024 - Matematică, publicate astăzi
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de ani
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de…
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Viktor Orban a dat lovitura în Europa. UE se înclină în fața Ungariei: Succes!
Viktor Orban a dat lovitura în Europa. UE se înclină în fața Ungariei: Succes!
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cum ne dă statul român foc la valiză. Un cunoscut economist explică de ce avem o viața mai scumpă de la 1 iulie
Cum ne dă statul român foc la valiză. Un cunoscut economist explică de ce avem o viața mai scumpă de…
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
Cel mai ieftin Duster pe GPL: Motorizarea cu autonomie de peste 1.000 KM!
Cel mai ieftin Duster pe GPL: Motorizarea cu autonomie de peste 1.000 KM!
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×